De ce injuram

Desigur ca s-au realizat mai multe studii pe aceasta tema(de ce injura oamenii) insa raspunsul este unul vag si nu foarte concis. Opinia mea in legatura cu aceasta tema este ca o facem din prea multa ignoranta fata de cuvintele ce apartin acelei sintagme din cinism uneori, de foarte multe ori din stresul provocat de cei care ne inconjoara, aceasta metoda(aceea de a injura) fiind una de iesire din cotidian, de relaxare. Totusi daca stam sa analizam cu atentie, nu iesim cu nimic din cotidian, pentru ca structuri precum p**a mea, p***a ma-tii, au ajuns un fel de semn de punctuatie in limbajul fiecarui roman sau aproximativ al fiecaruia. Deci suntem toti la fel… . Intrebarea pe care mi-o pun si totodata v-o adresez si voua este:Daca injur/i/am/ati nu sunt/esti/suntem/sunteti oameni deschisi la minte, inteligenti, destepti?
Fara indoiala ca mai bine da in societate o persoana care-si alege in mod pasnic cuvintele fara sa fol. expresii jignitoare sau vulgare, insa aceste expresii folosite intr-un anumit fel dau si ele un soi de “stil” individului respectiv. Nu folosesc in exces insa atunci cand folosesc, injuratura are efectul scontat si anume acela de a amuza, intrucat nu sunt un om invidios sau care sa poarte raca iar a trata viata prin pamflete este desigur o placere.
Sa spunem ca nu sunteti de acord cu mine si ca voi considerati injuraturile ca facand parte din proasta societate. Si atunci daca nu am avea stilul nostru de a injura fiecare, nu am fi toti la fel? Sa vorbim ordonat, concis, frumos…nu ar mai fi acelasi farmec. Recunosc ca atunci cand aveam 15-16 ani foloseam expresia “pula mea” ca pe un inceput de propozitie, indemn, fraza sau orice alt fel de structura. Si totusi, la rapiditatea cu care vorbeam si vorbesc, lumea ramanea masca, apoi cand tranteam vulgarul pufnea in ras. Este deosebit de important sa stim sa folosim acest vulgar, cum sa-l folosim dar mai ales cand.
Am vazut de atatea zeci, sute ba chiar mii de ori injuraturi care nu-si aveau rostul nici in scop de dat mare, nici in scop de amuzament si nici intr-un scop provocator. Nu folositi doar pentru ca asa v-ati obisnuit! Am facut-o eu si cu greu m-am dezobisnuit.
Tot legat de registrul stilistic al jargonului, consider ca anumite injuraturi nu-si au rostul precum cele de morti sau de parinti. Spiritualul este o chestiune pe care nu trebuie sa o starnim intr-un astfel de mod, dar mai ales sa nu o starnim daca ne este frica de ea. Aici gresesc majoritatea din pura ignoranta si superficialitate, sau cel putin aceasta este perspectiva mea asupra acelor persoane.
Ne este greu sa injuram atunci cand nu am facut-o vreodata desi multi ar spune ca lucrurile proaste se invata usor, tot atat de greu sau poate chiar mai rau ne este sa ne dezobisnuim de acest obicei. Totusi, nu este imposibil. Vointa, intr-adevar poate face miracole, dar si dezastre, la fel ca si orgoliul,singurul lucru care trebuie sa ne deschida ochii este, masura in care respectiva persoana abuzeaza de ele.
A injura nu este un pacat dupa cum vad eu lucrurile, este doar un alt fel de deconectare.
Dupa cum spunea una dintre distinsele persoane in jurul carora mai gravitez din cand in cand, “Tu Radule, nu ai putea lucra intr-o corporatie, nu te-ai putea supune unui team-building, nu ai fi de acord ca toti sa fiti imbracati la fel.” Ce legatura are asta cu injuraturile? Ohohoo…pai are. Cum mi-ar putea mie impune cineva cand sa am perioada de deconectare si ce durata sa aiba? De ce ar trebui sa ma imbrac eu la fel cum se imbraca celelalte sute de angajati? Eu nu sunt un sclav, si futu-i mama ma-sii de treaba, nici nu accept sa vad sclavi.
Ce pot sa spun? Daca injuri, injura politicos.

Radu